CHIȘINĂU, 25 aug - Sputnik. Cabinetul de Miniștri s-a întrunit astăzi în ședință pentru a aproba mai multe proiecte. Printre ele se numără și Conceptul serviciului guvernamental de livrare (MDelivery). Agenția de Guvernare Electronică a fost desemnată ca fiind responsabilă de crearea serviciului în termen de șase luni.
Astfel, noul serviciu va avea menirea de a asigura „un mecanism fiabil, flexibil și eficient pentru livrarea trimiterilor poștale, utilizând opțiuni cu diferite termene de livrare, precum și pentru manipularea, sortarea și urmărirea locului în care trimiterile poștale sunt marcate și etichetate corespunzător în timpul livrării”, se menționează în hotărârea de Guvern.
Trebuie menționat că, odată cu lansarea acestui serviciu, oamenii nu vor mai trebui să stea la coadă pentru a-și ridica actele, ci vor putea recepționa documentele prin intermediul serviciului de livrare, inclusiv în străinătate.
Astfel, pașapoartele, buletinele, legitimațiile, certificatele, extrasele, permise de conducere, dar și alte acte emise de autoritățile publice vor putea fi livrate acasă.
„Scopul dezvoltării serviciului MDelivery este de a oferi autorităților, instituțiilor publice și prestatorilor de servicii publice o soluție software eficientă, fiabilă și modernă, care urmează a fi utilizată în calitate de mecanism unic de livrare fizică a rezultatelor prestării serviciilor publice către persoane fizice și juridice și un mecanism de livrare pentru persoanele fizice și juridice de drept privat”, se mai notează în hotărârea de Guvern.
Prim-ministru a rugat ca în cel mai scurt timp să fie pregătite actele necesare pentru a activa serviciul guvernamental cât mai curând.
Gravrilița a precizat în cadrul ședinței că acest serviciu va fi util în special diasporei care, pentru a primi unele acte, trebuie să se deplaseze zeci de kilometri până la ambasadă.
În hotărârea de Guvern se menționează că acest serviciu va fi binevenit în contextul pandemiei, când interacționarea dintre oameni trebuie să fie redusă la maximum.