CHIȘINĂU, 25 aug - Sputnik. Tot mai mulți tineri își doresc propria locuință și depun cereri pentru programul guvernamental Prima Casă. Cel puțin asta susțin reprezentanții Guvernului care au votat în ședința de miercuri alocarea a încă 11,6 milioane de lei pentru acest program.
Banii sunt alocați din fondul de rezervă al Guvernului. Hotărârea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
În prezent, peste 700 de de persoane sunt în lista de așteptare. Potrivit hotărârii, cei 11,6 milioane de lei au fost alocați pentru a acoperi cheltuielile pentru cererile deja acceptate pentru finanțare, dar și pentru cele care sunt în lista de așteptare pentru perioada septembrie - octombrie. Proiectul dat a fost propus pentru adoptare în regim de urgență pentru că resursele alocate anterior au fost deja consumate, iar beneficiarii trebuie să poată să-și onoreze obligațiunile la bancă.
Conform datelor oficiale, până în prezent, peste 6 600 de persoane au beneficiat de programul guvernamental „Prima Casă”.
Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului, constituie 60,7 de milioane lei. Ultima dată, Guvernul a alocat 9,5 milioane de lei pentru programul „Prima Casă” în luna iunie.