BUCUREȘTI, 20 aug – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat după discuțiile cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, că viziunile celor doi lideri nu au coincis întotdeauna, însă dialogul a urmărit obținerea unor rezultate și căutarea unor compromisuri.
“Desigur, viziuni noastre nu au coincis întotdeauna, însă am avut un dialog sincer, consistent, îndreptat spre căutarea unor compromisuri, spre soluționarea unor probleme complicate”, a declarat liderul rus în cadrul unei conferințe de presă după încheierea negocierilor.
Amintim că astăzi, 20 august, cancelarul Germaniei se află într-o vizită la Moscova, care ar putea să devină ultima vizită în Rusia în această postură.
În septembrie, în Germania vor avea loc alegeri în Bundestag, în care nu va participa. Merkel se va întâlni cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, iar pe 22 august va pleca la Kiev.