Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Zaharova face praf SUA, dă în vileag minciunile crase și prefăcătoria de la Washington

Ambasadoarea rusă pune în fața liderilor americani declarațiile făcute recent cu cele de acum ceva timp – dar și cu faptele comise în realitate
Sputnik
BUCUREȘTI, 17 aug – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Revenită din concediu, reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maia Zaharova, a ajuns la timp să preia cazul extrem de complex al eșecului SUA din Afganistan și preluarea puterii de către talibani.
Maria Zaharova aduce aminte că s-au spus atât de multe la Washington ”despre cum au fost îndeplinite obiectivele stabilite în Afganistan”, încât vrea să le clarifice.
”Când, cu o ușurință ciudată, oficialii americani încep să fantazeze despre ”obiective” și să le enumere, atunci trebuie să ne punem întrebarea: cine și cum au definit aceste obiective?”, scrie Zaharova.
În primul rând, Zaharova reamintește că Forța Internațională de Asistență pentru Securitate a fost creată în 2000 – ”a fost un contingent militar internațional condus de NATO care opera în Afganistan”.
Decizia 1386 a Consiliului de Securitate al ONU din 20 decembrie 2001 arată clar că scopul Forței Internaționale de Asistență în Securitate este ”de a ajuta Autoritatea Interimară Afgană să mențină securitatea în Kabul și zonele înconjurătoare, astfel încât Autoritatea Interimară Afgană, precum și personalul Națiunilor Unite, să poată opera într-un mediu sigur”.
Dar, în octombrie 2003, Consiliul de Securitate al ONU a decis extinderea misiunii dincolo de Kabul, amintește ambasadoare.
”Extinderea a continuat treptat și a fost finalizată în octombrie 2006, când Forța Internațională și-a asumat responsabilitatea pentru asigurarea securității în toată țara”, arată ambasadoare, subliniind că scopul creșterii contingentului din Afganistan a fost de a opri activitatea militanților talibani, ”oferind afganilor timp să preia controlul asupra țării”.
Întrebarea vine firesc și se adresează oricărui cititor avizat: ”tu însuți poți ajunge la o concluzie dacă obiectivele sunt îndeplinite sau nu”.
Problema radicalilor afgani este însă mult mai veche – și ea datează de pe vremea când celebrul președinte american Ronald Reagan ”un șoim al Războiului Rece”, cum îl numește Zaharova, a vorbit națiunii afgane în decembrie 1983.
Fiecare discurs conținea ”un pasaj obligatoriu cu un bun venit ′′luptătorilor pentru libertate′′ din Afganistan”, amintește Zaharova, dând câteva citate:
27 decembrie 1983, președintele SUA, Ronald Reagan: ”... Luptătorii pentru libertate ai Afganistanului - mujahedinii - sunt o mișcare nativă care a zburat prin ținuturi montane pentru a provoca o forță militară străină care amenință religia și modul lor de viață în sine. Cu arme puține, puțină experiență, marea majoritate a afganilor încă demonstrează ca nu va exista dominație asupra lor și că sunt gata să-și dea viața pentru independență și libertate. Prețul pe care l-au plătit atât de mulți este incalculabil...”
Internațional
Kabulul își ia adio de la „visul american”: jihadul continuă
26 decembrie 1984, președintele SUA, Ronald Reagan: ”... Luptătorii pentru libertate afgani - mujahedinii - ne reamintesc zilnic că spiritul uman este ferm și neclintit, iar libertatea nu este ușor de furat de la oamenii hotărâți să-l apere. Poporul afgan scrie un nou capitol în istoria libertății. Noi, americanii, salutăm curajul lor magnific!...”
28 decembrie 1985, președintele SUA, Ronald Reagan: ”... Acești viteji au arătat lumii întregi că sovieticii nu vor cuceri niciodată complet mintea și spiritul afgan, chiar dacă își doresc atât de mult. Poporul afgan este prea mândru, prea hotărât să continue lupta! SUA înțeleg asta. Ei știu că, într-un anumit sens, bătălia pentru Afganistan s-a mutat din munții Afganistanului într-un câmp mai larg al opiniei publice. Se pare că sovieticii prelungesc războiul și ascund știrile despre atrocitățile zilnice pe care le comit. Ei speră ca atenția lumii să se abată, astfel încât indignarea noastră să dispară. Ei cred că sprijinul oferit de lumea liberă luptătorilor pentru libertate va scădea”.
Concluzia o trage fiecare, dar… ”acesta este doar un discurs direct”, după cum spune Maria Zaharova – ”o mărturie istorică a experimentelor geopolitice americane, pentru care ei nu răspund niciodată”.