CHIȘINĂU, 13 aug – Sputnik. Vaccinul companiei Moderna s-a dovedit a fi mai eficient împotriva tulpinii Delta a coronavirusului decât Pfizer, potrivit unui studiu publicat pe site-ul MedRxiv.
Mai devreme, ministrul rus al Sănătății, Mihail Murașko, a anunțat că eficiența preparatului Sputnik V împotriva tulpinii Delta constituie 83 la sută.
Cercetătorii americanii au analizat dinamica eficienței vaccinului de-a lungul unei perioade de timp – studiul s-a desfășurat din ianuarie până în iulie, implicând peste 180 de mii de persoane vaccinate cu preparatele Moderna și Pfizer.
În cadrul studiului ambele vaccinuri și-au demonstrat o eficacitate înaltă: Moderna – 86 la sută, iar Pfizer – 76. Cu toate acestea, în iulie, pe fundalul răspândirii tulpinii Delta, indicatorii preparatelor s-au redus.
Eficacitatea vaccinurilor contra tulpinii Delta
© Sputnik
“În contextul creșterii numărului de cazuri noi în Minnesota (unde s-a efectuat inițial studiul), în decursul lui iulie eficiența mRNA-1273 (Moderna) împotriva infecției a fost mai scăzută decât în lunile precedente (76 la sută), iar în cazul BNT162b2 (Pfizer) a fost înregistrată o scădere mai accentuată (42 la sută)”, concluzionează specialiștii.
Totodată, savanții au menționat că frecvența infectărilor cu coronavirus a fost semnificativ mai scăzută la cei vaccinați cu Moderna. Numărul persoanelor internate s-a dovedit a fi aproximativ egal în ambele grupuri studiate.
De asemenea, cercetătorii au analizat cazurile de îmbolnăvire la persoanele vaccinate în alte state și au ajuns la concluzia că cei vaccinați cu Moderna au o șansă mai mică de reinfectare decât în cazul celor vaccinați cu Pfizer.
“Dacă vom privi în ansamblu toate cazurile, atunci Moderna reduce de două ori riscul infectării după vaccinare, comparativ cu Pfizer”, concluzionează savanții.