CHIȘINĂU, 13 aug – Sputnik. Accident fatal la Orhei. Un bărbat a murit după ce automobilul pe care-l conducea s-a ciocnit cu o altă mașină.
Potrivit Poliției, impactul a avut loc astăzi, în jurul orei 12:40, în apropiere de localitatea Cișmea.
Potrivit unui comunicat al Poliției, bărbatul de 52 de ani, locuitor al raionului Telenești, conduce un automobil marca Volkswagen T5, cu remorcă atașabilă încărcată cu materiale de construcție. În timpul deplasării din direcția municipiului Orhei, el ar fi pierdut controlul asupra mijlocului de transport și a ieșit pe banda de circulație cu sens opus, unde a tamponat cu partea lateral dreapta automobilul de model Seat condus de un tânăr de 21 de ani.
În urma impactului, Volkswagenul s-a răsturnat pe șosea, iar Seatul a fost proiectat pe acostament.
Din nefericire, bărbatul de 52 de ani decedat la fața locului, iar tânărul de 21 de ani, dar și pasagerul acestuia au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la spital cu diverse traumatisme.
Actualmente, oamenii legii stabilesc toate circumstanțele producerii accidentului.