CHIȘINĂU, 12 aug - Sputnik. Președintele Republicii Moldova și reprezentantului special al Kremlinului Dmitri Kozak nu au putut avea o conferință de presă comună, întrucât cei doi oficiali au poziții diferite în ierarhia administrativă. Opinia a fost exprimată de jurnalistul Ghenadie Vaculovschi în emisie la Radio Sputnik Moldova.
"Kozak este un funcționar foarte important în administrația de la Kremlin, dar el nu este Vladimir Putin, respectiv nu este omologul Maiei Sandu. Ei nu sunt omologi și nu este protocolar să facă o conferință de presă comună", a explicat Vaculovschi.
Jurnalistul susține că în pofida aprecierilor că discuția a fost una constructivă, autoritățile de la Chișinău ar fi putut organiza o primire mai călduroasă.
"Este și un alt aspect ce ține de întregul fundal propagandistic și politic din Republica Moldova, care este atât de nociv, încât nu i-a permis actualului președinte al țării să facă în mod public lui Dmitri Kozak o primire mai călduroasă, chiar dacă declarațiile și felul în care a decurs acest dialog au fost foarte pozitive", a spus Ghenadie Vaculovschi la Radio Sputnik Moldova.
Amintim că Dmitri Kozak a fost miercuri seara la Chișinău și a avut o întrevedere cu președintele țării, Maia Sandu. După întâlnire, reprezentantul special al Kremlinului a susținut o conferință de presă la poarta Preşedinţie.
În cadrul briefingului, Kozak a declarat că Federația Rusă și Republica Moldova "vor prieteni și colabora". Oficialul rus a mai adăugat că au fost discutate următoarele chestiuni: soluționarea problemei transnistrene, problema utilizării munițiilor și cea a livrării gazelor naturale.