Coronavirus

Cei aflați în carantină vor fi monitorizați electronic: Anunțul Ministerului Sănătății

În Republica Moldova ar putea fi implementate reguli mai stricte de monitorizare a persoanelor aflate în autoizolare.
Sputnik
CHIȘINĂU - 12 aug, Sputnik. Persoanele aflate în regim de carantină în țara noastră ar putea fi monitorizate printr-o aplicație mobilă. Anunțul a fost făcut ieri în cadrul ședinței de lucru a grupului intersectorial privind gestionarea și controlul pandemiei de COVID-19.

”În acest sens, urmează să fie revăzute metodele de monitorizare, inclusiv digitalizarea procesului de control, prin intermediul unei aplicații mobile”, a precizat instituția într-un comunicat.

Totodată, în cadrul ședinței au fost discutate și analizate situația epidemică prin COVID-19 și procesul de vaccinare anti-COVID atât la nivel național, cât și la nivel de instituții publice.
Societate
Carantină pentru cei reveniți din Italia și alte țări - lista completă
”Odată cu apariția noilor variante de COVID-19, crește și numărul cazurilor noi de infectare, formelor grave dar și deceselor. Este extrem de important să ne mobilizăm eforturile și să intensificăm măsurile de control a răspândirii virusului, dar și de vaccinare, în primul rând a angajaților din sistemul de educație, care odată cu revenirea la școală vor pune în pericol viața și sănătatea copiilor”, a declarat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco.
Amintim că de la începutul pandemiei, peste 261 de mii de moldoveni s-au infectat cu noul tip de coronavirus, 253.310 s-au vindecat, iar 6.295 de oameni au pierdut lupta cu virusul.