Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Grosu: Moldova așteaptă "oaspeți mari" la sărbătorile naționale

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, anunță că, la sfârșitul lunii august, la Chișinău vor veni oaspeți de rang înalt.
Sputnik
CHIȘINĂU, 11 aug – Sputnik. De sărbătorile naționale, țara noastră va fi vizitată de ”oaspeți mari”. Anunțul a fost făcut de spicherul Parlamentului la postul public de radio.

"La finalul lunii august vor veni oaspeți mari care vor participa și la sărbătorile noastre. Totul o să fie anunțat la timpul potrivit", a declarat Igor Grosu.

Deocamdată, Grosu nu a vrut să spună despre cine este vorba, dar a declarat că numele persoanelor vor fi anunțate de instituțiile care îi invitată.
Politică
Igor Grosu: Vrem discuții directe cu colegii din Rusia
Președintele Parlamentului a mai precizat că în ultima perioadă a primit mai multe invitații din partea omologilor români, ucraineni, polonezi și maghiari, însă va merge în vizită mai târziu.

"Le-am zis colegilor că acum este perioada când aranjăm lucrurile, punem mecanismele la punct în țară și neapărat voi răspunde invitațiilor", a menționat Grosu.

Amintim că pe 29 iulie, deputații din Legislatura a XI-a l-au ales pe Igor Grosu președinte al Parlamentului. Pentru el au votat 64 de deputați, din cei 64 care au participat la vot.