CHIȘINĂU, 10 aug – Sputnik. Șeful adjunct al administrației președintelui Rusiei Dmitri Kozak va vizita Moldova pe 11 august, a declarat pentru RIA Novosti o sursă din cadru administrației.
"Șeful adjunct al administrației președintelui Federației Ruse Dmitry Kozak va vizita Chișinăul pe 11 august, la invitația președintelui Republicii Moldova Maia Sandu", a declarat sursa agenției.
Anterior, MAEIE al Moldovei a anunțat că este așteptată vizita reprezentantului special al președintelui Rusiei.
Potrivit Ministerului, în cadrul vizitei autoritățile moldovenești vor discuta cu înaltul funcționar rus aspecte prioritare ale agenda bilaterale.
Maia Sandu a confirmat astăzi că urmează să se întâlnească cu Dmitri Kozak, iar la întâlnire vor participa de asemenea viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, și viceprim-ministrul pe problemele conflictului transnistrean.
Parlamentul Moldovei a învestit pe 6 august noul guvern condus de premierul Natalia Gavrilița. Kozak va fi primul oaspete de rang înalt care va veni în Moldova după acest eveniment.
Totodată, vizita va avea loc pe fundalul înlocuirii ambasadorului Republicii Moldova în Rusia. Fostul șef al misiunii diplomatice, Vladimir Golovatiuk, anterior deputat din partea Partidului Socialiștilor, a fost rechemat recent la Chișinău pentru consultări și evaluarea activității misiunii diplomatice, iar apoi și revocat din funcție. Potrivit mediilor de informare moldovenești, acest lucru ar avea legătură cu un scandal sexual.