CHIȘINĂU, 9 aug - Sputnik. Un tânăr de 17 ani a murit după ce mașina pe care o conducea a derapat de pe carosabil, a intrat pe sens opus și s-a izbit violent de un copac. Totul s-a întâmplat aseară la intrarea în localitatea Criva din raionul Briceni.
Accident grav la Briceni
© Photo : IP Briceni
Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Briceni Svetlana Talpă a comunicat pentru Sputnik Moldova că tânărul de 17 ani conducea fără permis de conducere. Mai mult, în mașină se mai aflau două persoane, de 19 și 28 de ani, care în urma impactului au fost transportați la Spitalul Raional Briceni. Șoferul minor a decedat pe loc dina cauza traumatismelor suferite. Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.