Sunt grațioase, gingașe și adorabile. Ele sunt cele care oferă dragoste nemărginită oamenilor, fără a cere ceva în schimb. Vorbim despre pisici, astăzi fiind marcată ziua lor internațională.
Ce ar fi bine să cunoască persoanele care intenționează să adopte o pisică, dar și cât de potrivite sunt felinele într-o casă cu copii mici, ne-a povestit o locuitoare a Capitalei, care îngrijește șase pisici recuperate din stradă.
Echipa Sputnik Moldova a mers în vizită la Ecaterina, tânăra care a salvat mai multe feline de la viața flămândă și periculoasă din stradă.
Printre animalele de companie pe care le-am întâlnit în casa Ecaterinei este și o pisicuță de toată frumusețea, pe nume Albina. Ecaterina a luat-o temporar la ea, până va reuși să-i găsească o familie iubitoare. Felina este una deosebită, întrucât este complet oarbă, însă handicapul nu o încurcă să ducă un mod de viață fericit și energic.
De Ziua Internațională a Pisicii, Albina a venit în ospeție în studioul Sputnik Moldova. Curioasa felină a studiat zona redacției și și-a făcut mulți prieteni.
Ziua Internațională a Pisicii este marcată anual în data de 8 august.