CHIȘINĂU, 30 iul - Sputnik. În dimineața de vineri, în jurul orei 06:50, oamenii legii au fost anunțați că un bărbat de 39 de ani a fost înjunghiat de către concubina sa într-un apartament din sectorul Buiucani al Capitalei.
Ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău Svetlana Scripnic a declarat pentru Sputnik Moldova că femeia i-a aplicat bărbatului două plăgi cu un obiect ascuțit. Cei doi s-ar fi certat, iar în urma conflictului, femeia l-a înjunghiat.
Bărbatul a fost preluat de urgență de către medici, iar femeia a fost dusă la inspectorat pentru a fi audiată. Oamenii legii cercetează cazul.