Angajaţii Inspectoratului General de Carabinieri şi-au demonstrat forţele astăzi în cadrul unui exerciţiu internaţional, care s-a desfăşurat la Chişinău. Acesta a avut loc pe teritoriul clubului sportiv „Dinamo” şi a fost efectuat în colaborare cu jandarmii români.
Potrivit scenariului, un grup de manifestanţi, cetăţeni străini, nemulţumiţi de resticţiile impuse de autorităţi cu privire la traversarea frontierei de stat, şi-au manifestat nemulţumirea.
De la acţiuni paşnice şi huiduieli, cei care au jucat rolul de protestatari au devenit, treptat, agresivi. Pentru ca această situație să pară cât mai reală, organizatorii au folosit echipamentele speciale – fumigene, cartuşe iluminiscente, dar şi gaz lacrimogen.
„Pentru a îndepărta manifestanţii din preajma baricadei, se aplică mjloace lacrimogene din revolvere, dar şi mijloace fumigene pentru a masca acţiunile care urmează, şi anume reţinerea celor mai violenţi protestatari”, susţin reprezentanţii Inspectoratuli General de Carabinieri.
Pentru a face faţă unui astfel de exerciţiu la nivel internaţional, carabinierii moldoveni s-au antrenat câteva zile.
Pentru evenimentul de astăzi au fost mobilizaţi peste 50 de carabinieri moldoveni şi în jur de 30 de jandarmi români.