Analize și opinii
Pe site-ul Sputnik Moldova găsiți întotdeauna comentarii ale experților cu privire la evenimentele politice de actualitate, precum și analize ale fenomenelor sociale și economice care se produc în țară.

Problemele cu care se confruntă administrațiile publice locale

Elena Bodnarenco și Viorel Furdui au vorbit în studioul Radio Sputnik Moldova despre problemele administrațiilor publice locale.
Sputnik
CHIȘINĂU, 28 iul – Sputnik. Actualmente nu mai poate avea loc nicio scuză din partea guvernării privind reforma administrației publice locale. De această părere este deputatul din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, fostul primar de Soroca Elena Bodnarenco și președintele CALM Viorel Furdui, invitați în studioul Radio Sputnik Moldova.
”Auzim destul de des, chiar și acum la formarea noului Guvern o să auzim despre reforma administrative-teritorială, dar ce ține de autonomia financiară, autonomia administrative, acordarea mai multor posibilități și instrumente administrațiilor publice locale, rămâne numai pe hârtie. Spre regret nu am văzut mari schimbări în trecut și nu am mari așteptări pentru viitor”, a spus Elena Bodnarenco.
Video
Viorel Furdui și Elenda Bodnarenco, la Centrul de presă Sputnik Moldova
Președintele CALM a comunicat că problematica administrației publice locale trebuie să fie o prioritate pentru noua guvernare.
”Este nevoie ca guvernarea actuală, având practic toată puterea în mâinile sale să-și creeze o viziune. O viziune și înțelegere a faptului că în sfera de atenție trebuie inclusă și problematica administrației publice locale, descentralizarea și tot ce este legat de consolidarea autonomiei locale”, a zis interlocutorul.
Furdui spune că anume centralizarea excesivă în toate domeniile a dus la gradul înalt de corupție din țara noastră.
”Una dintre problemele centrale care a dus la gradul înalt de corupție, la toate problemele legate de furtul miliardului, la degradarea sistemului de justiție, este că noi pas cu pas am ajuns la centralizarea excesivă în toate domeniile și monopolizare”, a menționat președintele CALM.
O altă problemă acută cu care se confruntă administrațiile publice locale sunt și resursele financiare. Acest lucru a fost recunoscut și de fostul primar de Soroca.

”Sursele financiare sunt și un instrument politic asupra primarilor. Migrarea politică a primarilor, consilierilor locali, destul de des este legată anume cu problema finanțării și susținerii dezvoltării localităților”, spune Elena Bodnarenco.

Interlocutorii sunt de părerea că funcționarilor publici dar și primarilor trebuie să le fie interzis de a fi membri de partid.
”Pe intern se discută această opțiune ca și primarii pe parcursul mandatului său să se delimiteze de partidul sau formațiunea cu care au mers”, a afirmat președintele CALM.
Societate
Expert: Când ar putea fi implementată reforma APL în Moldova
Totodată, Viorel Furdui a menționat că domeniul administrației publice locale a fost dat uitării. Din acest motiv APL pierd specialiști de valoare.
”Dezlegați-le mâinile administrațiilor publice locale, descentralizați-le, ca ei sa aibă politici proprii salariale la nivel local și să li să se dea venituri”, a adăugat Furdui.