CHIȘINĂU, 22 iul - Sputnik. Microbuzele de pasageri care circulă în Chișinău vor fi scoase de pe linie. Acest lucru este prevăzut în strategia de dezvoltare a transportului public urban aprobată astăzi de Consiliul Municipal. Potrivit Standardelor de Calitate în Transportul Public municipal, elaborat de fracțiunea PAS din CMC, microbuzele urmează să fie interzise ca transport public pentru chișinăuieni din septembrie 2022.
Standardele de Calitate în Transportul Public municipal constituie un document cadru pentru toți prestatorii de servicii de transport public, care trebuie să respecte normele stipulate. Este vorba în primul rând de calitatea unităților de transport. Excluderea maxi-taxiurilor se regăsește în cel de-al patrulea standard-cheie care ține de dimensiunile unităților de transport public care vor avea dreptul să circule în municipiu.
Astfel, dimensiunea minimă a unităților de transport va fi de șapte metri și jumătate, iar înălțimea de trei metri. În această categorie nu se încadrează microbuzele, astfel, aceste unități de transport vor fi excluse din circuit nu mai târziu de 1 septembrie 2022. Totodată, documentul prevede înlocuirea acestora cu autobuze și troleibuze moderne achiziționate de municipalitate, fie de agenți economici privați cu care vor fi încheiate contracte de prestări de servicii în condiții de piață.