BUCUREȘTI, 19 iul – Sputnik. Nici cel mai lăudat municipiu din România nu a putut face față naturii dezlănțuite! Zone întregi din municipiul Cluj-Napoca, dar localităţi limitrofe au fost lovite aseară de o furtună puternică, însoţită de grindină.
Furtuna a durat circa 30 de minute, suficient ca o parte din rețeaua de canalizare să fie depășită sau obturată iar străzi să die inundate, mașini să ajungă sub apă. Au căzut copaci și
ISU Cluj a fost solicitat din plin, pentru acoperişuri deteriorate şi afectarea reţelelor de alimentare cu energie electrică și copaci căzuți.
”Sunt 11 echipaje ale ISU Cluj, constituite din 30 de pompieri, cu utilaje şi mijloace specifice, sprijinite de Serviciul Spaţii Verzi, din cadrul primăriei Cluj Napoca, şi asociaţia CERT, care răspund unui număr de 80 de solicitări, înregistrate până acum”, transmitea azi noapte ISU.
Cele mai afectate străzi din municipiul Cluj-Napoca au fost Strada Unirii, Aleea Detunata şi Aleea Băişoara. S-a intervenit pentru îndepărtarea arborilor din curtea secţiei de hematologie a Institutului Oncologic şi la Liceul Teoretic "Lucian Blaga", de pe Aleea Băişoara unde a fost smuls acoperişul.
Atenție că urmează alte 2-3 zile cu fenomene meteo severe, în mai multe zone al țării, după cum au informat meteorologii. Fenomenele meteo de tip furtună îi vor face simțită prezența în întreaga țară.