Dinu Țurcanu a făcut această afirmație în cadrul unei dezbateri din centrul de presă Sputnik Moldova, la care se discuta chestiunea descentralizării administrației publice locale. Președintele raionului Orhei a insistat pe faptul că descentralizarea trebuie să fie efectuată în baza unei viziuni, unei filozofii de dezvoltare a localităților rurale.
"Această descentralizare trebuie să fie în concordanță cu filosofia de dezvoltare a satului, trebuie să înțelegem care este rostul satului astăzi. Cum noi îl vedem în cinci ani de zile. Sau doar ne îngrijim să ne îngropăm acolo străbunii, buneii și părinții? Și atunci în 5 ani de zile o să constatăm că au mai rămas câte trei persoane social vulnerabile în fiecare sat și toată infrastructura satului a fost distrusă. (o să constatăm că - n.n.) a fost distrus practic efortul unor întregi generații, a zeci de generații, sute de ani de dezvoltare, satele noastre au câte 400 - 500 de ani. Și în afară de infrastructură satele noastre mai sunt universuri culturale, istorice întregi. Și acum aceste universuri culturale, de istorie, din păcate, deja dispar. Trebuie să acceptăm această realitate. Este una forte dureroasă, dar trebuie să o acceptăm. Acum mai suntem într-o inerție, care ca timp o să mai dureze maximum 10 ani. După aia o să ne trezim cu zeci, cu sute de case, în fiecare sat, care au fost lăsate, abandonate și că acesta sate nu mai au nicio o perspectivă de dezvoltare", a declarat președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu.
Vom menționa că deja de două decenii tot mai mute sate dispar de pe harta Republicii Moldova, asta dat fiind că în țara noastră se nasc tot mai puțini copii, în special în localitățile lipsite de infrastructură. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în perioada 2014-2019, în 58 de localități nu s-a născut nici măcar un copil. Plus, imigrarea în masă a moldovenilor peste hotare.
Și demografii Valeriu Sainsus afirmă că în următorul deceniu vom asista la o reducere numărului comunelor din Republica Moldova. Din anul 1990 până în 2020, adică în trei decenii, Republica Moldova pierdut mai bine de 1/3 din populație. În raioanele de nord reducerea populație a fost de chiar 35 la sută. În consecință, spune Sainsus, în mai bine de 60 la sută din localitățile rurale nu mai are loc procesul de înlocuire a generațiilor.
Satul Șestaci are doar doi locuitori
© Sputnik / Vladimir Polusatov
Așa cum am spus, depopularea este rezultatul imigrării excesive, dar și a natalității reduse. Datele arată că aproape 350 de sate sunt absorbite de comunele din care fac parte. Numărul real al satelor pustii nu este cunoscut, întrucât ultimul recensământ a avut loc în 2014.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova