CHIȘINĂU, 6 iul – Sputnik. Salvatorii au găsit fragmente ale avionului An-26 dispărut în Kamceatka, a declarat Agenția Federală pentru Transportul Aerian. Potrivit datelor preliminare, nu există supraviețuitori, a declarat un reprezentant al serviciilor de urgență pentru RIA Novosti.
„La aproximativ patru până la cinci kilometri de la pista de decolare-aterizare, pe partea liniei de coastă a precizat instituția în legătură cu locul accidentului, adăugând că lucrările se desfășoară cu dificultate din cauza particularităților reliefului.
Avionul efectuat zborul Petropavlovsk-Kamceatsk - Palana și a dispărut de pe radare la distanța de nouă kilometri de punctul de destinație, în timp ce efectua manevrele de aterizare. La bordul aeronavei erau șase membri ai echipajului și 22 de pasageri, inclusiv doi minori și șefa administrației din Palana, Olga Mohireva.
O posibilă cauză a accidentului ar putea fi vântul lateral puternic, din cauza căruia An-26 s-a ciocnit de o stâncă, iar o parte de fragmente au căzut în mare, a declarat pentru agenție vicedirectorul ”Întreprinderii Aviatice Kamceatka”.
A fost constituită o comisie specială, activează linia fierbinte.
A fost inițiat un dosar penal pentru încălcarea regulilor de siguranță a traficului și de exploatare a aeronavei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova