Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Admiterea 2021: Când pot depune dosarele candidații

Candidații la studiile de învățământ superior din Republica Moldova pot depune dosarele pentru admiterea în instituții din a doua jumătate a lunii iulie.
Sputnik
CHIȘINĂU, 29 iun - Sputnik. Sesiunea de bază a concursului de admitere la instituțiile de învățământ superior din țară se va desfășura începând cu data de 19 iulie, anunță Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Astfel, MECC a decis stabilirea termenilor de organizare şi desfășurare a sesiunii de bază a concursului de admitere la studii superioare de licenţă, sesiunea 2021, pentru toate universitățile, după cum urmează:
Dosarul de concurs va cuprinde actele scanate prevăzute de punctul 45 din Regulamentul-cadru de admitere și va fi transmis către comisia de admitere utilizând diverse instrumente TIC accesibile cum ar fi email, Viber, Skype, Messenger, WhatsApp, softuri speciale pentru admitere etc.
Societate
Începe admiterea 2021 în licee: Ce acte trebuie să conțină dosarele
Pentru candidații care nu pot depune online dosarele de concurs, instituțiile de învățământ superior vor implica un număr mic de cadre universitare care vor recepționa dosarele.
Instituțiile de învățământ superior pot organiza concursul de admitere la studii superioare de master pentru anul de studii 2021-2022 concomitent cu admiterea la studii superioare de licență.
Candidații la studii superioare de licență se vor putea înscrie la concursul de admitere la mai multe specialități din diverse domenii, la una sau mai multe instituții de învățământ superior, însă vor putea fi înmatriculați doar la o specialitate în cadrul unei singure instituții, unde vor depune actele în original.
În cazul neacoperirii locurilor bugetare, instituțiile de învățământ superior vor stabili sesiuni suplimentare în perioada 13-26 august 2020. Conform Regulamentului - cadru, concursul de admitere în sesiunea 2021 la programele de studii superioare de licență și master, oferite de instituțiile de învățământ superior, se va desfășura în sistem mixt, cu precădere online.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova