CHIȘINĂU, 25 iun - Sputnik. Scandalul ia amploare la Otaci. După ce ieri peste o sută de oameni au participat la o bătaie în masă, astăzi în centrul orașului a fost organizat un nou protest.
La miting a venit și președintele Asociației Bare-Rom, Robert Cerari, care este și verișorul baronului Artur Cerari.
A fost nevoie și de intervenția oamenilor legii - zeci de polițiști au intervenit pentru a asigura ordinea publică.
Corespondentul Sputnik Moldova a încercat să vorbească cu reprezentanții Primăriei Otaci, dar aceștia nu au oferit un comentariu. Au spus doar că aleșii locali urmează să se întrunească în următoarele ore într-o ședință, după care vor oferi detalii.
Amintim că o bătaie în masă a avut loc aseară la Otaci, unde mai mulți localnici și-au împărțit pumni și picioare în cadrul unor reglări de conturi.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Ocnița Eugenia Molceanov, conflictul a început de fapt câteva zile mai devreme, pe 21 iunie, când doi tineri și o fată au mers să se odihnească la Nistru.
„La un moment dat, trei reprezentanți ai comunității romilor s-au apropiat de tânără. Fata s-a speriat foarte tare și și-a sunat repede un prieten și un coleg de clasă. Cei doi au venit într-un suflet să o apere și așa a început conflictul între ei și reprezentanții etniei rome, care a degenerat în bătaie”, a precizat ofițerul de presă.
Scandalul s-a lăsat cu implicarea poliției, care i-a eliberat însă pe cei trei tineri. Aceștia i-ar fi bătut măr pe „apărătorii” fetei, unul dintre care era minor. Celălalt, de 18 ani, se află la spital.
Ulterior, pe 24 iunie, la Otaci a fost organizată o întâlnire a localnicilor pentru a discuta incidentul produs la Nistru. S-au prezentat peste 100 de oameni, iar cearta dintre părți s-a lăsat cu o bătaie în masă. Localnicii și-au aruncat nemilos pumni și bâte.
A fost nevoie de intervenția detașamentului „Fulger” pentru a calma spiritele.
Precizăm că Natalia Druță, mama fetei din cauza căreia a pornit bătaia de la Nistru din 21 iunie, când mai mulți tineri s-au bătut cu cruzime și apoi au început reglările de conturi în oraș, a declarat în această dimineață pentru Sputnik Moldova că merge la Procuratură pentru a depune o plângere. Femeia a precizat că după scandalul de joi din Otaci familia sa este permanent amenințată cu răfuială.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova