CHIȘINĂU, 20 iun - Sputnik. În dimineața de duminică, în jurul orei 08:30, pe traseul dintre satele Grigorăuca și Copăceni, raionul Sângerei, două automobile s-au ciocnit violent.
Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Sângerei Ina Moscaliuc a declarat pentru Sputnik Moldova că la volanul unei mașini se afla un bărbat de 67 de ani, iar în calitate de pasageră era o tânără de 21 de ani. Mașina în care se aflau cei doi a fost lovită de către un alt automobil, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani.
În urma impactului, conducătorul de 35 de ani a ajuns cu automobilul în șanț, iar pasagera din cea de-a doua mașină a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital. Oamenii legii stabilesc, în prezent, toate circumstanțele producerii accidentului.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova