CHIȘINĂU, 19 iun - Sputnik. Comisia Electorală Centrală anunță că retragerea întregii liste de candidați, înlocuirea unui candidat sau excluderea unui candidat poate fi făcută până pe 26 iunie. Totodată, CEC a precizat că potrivit prevederilor legislației electorale, decizia privind retragerea sau modificarea listei de candidați se adoptă de către formațiunea care a înaintat lista respectivă, cu respectarea cotei minime de reprezentare de 40 la sută pentru ambele sexe.
CEC a menționat că orice candidat independent are dreptul să-și retragă candidatura, dar nu mai târziu decât cu 14 zile înainte de ziua alegerilor.
„După expirarea termenului dat, înregistrarea concurentului electoral poate fi anulată doar de organul electoral care l-a înregistrat, în baza deciziei instanței de judecată, precum și în caz de deces al acestuia sau survenire a condițiilor stabilite de Codul electoral referitoare la interdicțiile de a fi ales”, se menționează în comunicatul de presă al CEC.
În context, CEC a mai precizat că dacă concurentul electoral își retrage candidatura sau înregistrarea este anulată după ce buletinele de vot au fost tipărite, în buletin, în dreptul acestuia, biroul electoral al secției de votare va aplica ștampila cu mențiunea „Retras”.
Precizăm că pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Comisia Electorală Centrală a înregistrat 23 de concurenți electorali: 20 de partide politice, două blocuri electorale și un candidat independent.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova