BUCUREȘTI, 14 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Cinci elevi din Republica Moldova, de la Școala Națională a Agenților de Penitenciare, s-au bătut într-un bar din Târgu Ocna.
Întâmplarea s-a petrecut sâmbătă, 12 iunie 2021, în jurul orei 20.05, când poliția a fost chemată să intervină.
Întregul eveniment a fost filmat de un localnic, care spune că tinerii au provocat totul, după ce au consumat alcool în exces.
”Bătaie ca în Vestul Sălbatic provocată de elevii moldoveni de la Școala Națională de Administrație Penitenciară Târgu Ocna în Cartierul Tisesti. Altercația a avut loc după consumul excesiv de alcool”, a explicat cel care a filmat întreg evenimentul.
Motivul scandalului nu este cunoscut.
Reprezentanții Școlii de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna spun că, pentru gestionarea incidentului a fost apelat Serviciul 112, iar organele abilitate s-au prezentat la fața locului.
”În prezent, desfășoară procedurile specifice cu privire la cercetarea incidentului”, informează reprezentanții instituției, potrivit bacau.net, link la care poate fi vizualizată și înregistrarea VIDEO (atenție, limbaj necenzurat).
Referitor la starea de sănătate a elevilor, aceasta este bună.
De asemenea, la nivelul școlii urmează să fie demarată procedura de cercetare disciplinară cu privire la comportamentul școlarilor în comunitate.
Reprezentanții instituției menționează faptul că, în cadrul școlii naționale, sunt școlarizați 260 elevi, din care 20 pentru Administrația Națională a Penitenciarelor din Republica Moldova.
Oficialii instituției au dat asigurări că, în funcție de evoluția evenimentelor, vor reveni cu noi informații.
Aceștia și au subliniat faptul că instituția de învățământ menționată dezaprobă orice comportament contrar normelor de conduită socială din partea elevilor, ”drept pentru care va trata cu maximă seriozitate orice comportament necorespunzător din partea elevilor școlarizați de către instituția noastră”.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova