CHIȘINĂU, 13 iun - Sputnik. Alte 39 de cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, după efectuarea a 3 142 de teste.
Toate cazurile sunt cu transmitere locală. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 255 797 de persoane infectate de la începutul pandemiei
Niciun lucrător medical nu este printre cei infectați astăzi. În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești rămân internate 168 de persoane. Dintre acestea, 46 sunt în stare extrem de gravă, iar pentru 12 pacienți a fost nevoie de conectarea la aparate de respirație asistată.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță și decesul a două persoane. Este vorba de un bărbat și o femeie, cu vârsta de 61 și 69 de ani, cu comorbidități cum ar fi hipertensiune arterială, cardiopatie hipertensivă, hepatită, obezitate, nefropatie mixtă.
Alte 77 de persoane au fost vindecate. În total, 248 671 de persoane au fost tratate de COVID-19.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova