Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

OMS schimbă macazul: Ce spune despre proveniența coronavirusului

Experții OMS au publicat în martie un raport după vizita în orașul Wuhan, afirmând că proveniența de laborator a noului coronavirus este puțin probabilă.
Sputnik
CHIȘINĂU, 13 iun – Sputnik. Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că nu exclude o ”scurgere” din laborator a SARS-CoV-2. El a vorbit despre aceasta la summitul liderilor G7, informează RIA Novosti.
Șeful OMS a amintit că cel puțin 174 de milioane de persoane au contractat infecția cu coronavirus, iar 3,75 de milioane au murit din cauza complicațiilor provocate de acesta.
”Cred că acești oameni ar trebui să afle de unde a apărut acest virus. Ei  merită asta. Acest lucru este necesar pentru ca în viitor să putem preveni repetarea pandemiei ", a spus Gebreyesus, citat de Daily Mail.
Potrivit acestuia, China nu a dat dovadă de suficientă „transparență și cooperare” la etapele inițiale ale investigației privind originea SARS-CoV-2. El a adăugat că fiecare ipoteză trebuie luată în considerare.
Societate
SUA au găsit vinovatul pentru pandemia de coronavirus
”Au existat dificultăți în ceea ce privește schimbul de date, în special date brute ... sperăm că la etapa următoare va fi o cooperare mai bună”, a rezumat șeful OMS.
Organizația Mondială a Sănătății a publicat în martie raportul complet al grupului de experți cu privire la vizita în orașul Wuhan, întreprinsă pentru identificarea cauzelor apariției coronavirusului. Experții OMS au considerat că o ”scurgere” a virusului din laborator este „foarte puțin probabilă” și au sugerat că SARS-CoV-2 a fost transmis oamenilor de la lilieci printr-un alt animal. Statele Unite și alte 13 țări și-au exprimat „îngrijorarea” în legătură cu constatările experților și au declarat că este necesară o „anchetă independentă”.
China a subliniat în repetate rânduri că are o poziție deschisă și responsabilă în ceea ce privește publicarea materialelor cu privire la epidemia COVID-19. După cum a menționat  Ministerul Afacerilor Externe al țării, chiar de la începutul pandemiei Beijingul a început investigația, a identificat agentul patogen și a publicat toate datele cheie. Intenția Statelor Unite de a investiga originile SARS-CoV-2 în China a fost calificată drept un joc politic și o încercare de a pune vina pe alții.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova