CHIȘINĂU, 11 iun – Sputnik. Ploile cu grindină din ultimele zile au făcut ravagii în unele raioane din nordul țării. Potrivit IGSU, precipitațiile abundente au afectat zeci de hectare de livezi și culturi agricole.
În localitățile Arionești și Țaul din raionul Dondușeni ploaia a distrus 40 de hectare de livezi de măr. În satul Regina Maria din Soroca precipitațiile au afectat 18 hectare de livezi de prun și 40 de hectare de livezi de mar.
Prejudicii au fost înregistrate și în satul Drochia, unde ploaia a distrus 28 de hectare de livezi.
În satul Heciul Nou din raionul Sângerei au fost afectate 50 ha de floarea soarelui.
Din cauza ploii torențiale cu grindină și vânt, în localitatea Pervomaisc a raionului Căușeni au fost distruse 20 de hectare de grâu.
Comisiile pentru situații excepționale care urmează să evalueze prejudiciile materiale suportate de agricultori.
În ultimele zile, ploile au făcut prăpăd și în raioanele Căușeni, Florești, Ungheni și Soroca.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova