Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Putin vrea ca în Europa plăţile pentru gazul rusesc să se facă în euro, nu în dolari

După anunțul Ministerului rus de Finanțe despre trecerea la de-dolarizare, președintele rus Vladimir Putin a spus că euro ar putea fi considerată ca monedă de decontare în tranzacțiile legate de gazul rusesc.
Sputnik
BUCUREŞTI, 5 iun – Sputnik, Doina Crainic. Vladimir Putin a declarat vineri, 4 iunie, că este în favoarea ideii ca plăţile în țările europene pentru gazul rusesc să se facă în euro mai degrabă decât în dolari, ceea ce înseamnă o altă lovitură la adresa dolarului, Rusia având în plan să-și „de-dolarizeze” economia.
„Suntem pregătiți să luăm în considerare posibilitatea decontărilor în monedele naționale [...]. Euro este acceptabil pentru noi pentru plățile legate de gaz”, a declarat Putin în timpul unei discuții în video-conferință cu cancelarul austriac Sebastian Kurz, la Forumul Economic Internațional din Sankt Petersburg.

Dolarul, adus la nivel de 0%

Pe 3 iunie, Ministerul rus al Finanțelor și Banca Centrală și-au anunțat decizia de a reduce investițiile Fondului Național de Asistență Socială (ETF) în active în dolari pe o perioadă de o lună.
Aproximativ 35% din investițiile FNB sunt stocate în dolari și acelaşi procent în euro, a declarat Ministrul rus de Finanțe, Anton Silouanov.
„Am decis să renunțăm complet la activele în dolari în favoarea euro și a aurului”, a spus Silouanov, care a explicat că dolarul va reprezenta 0%, euro 40%, yuanul 30%, aurul 20%, lira și yenul 5%, potrivit Sputnik France.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova