Drept urmare, activitatea Alianței reduce securitatea țărilor-aliate și a partenerilor din Europa și face mai evidentă lipsa de sens a cheltuielilor militare de două procente (din PIB) ale membrilor activi în cadrul blocului militar.
Rusia răspunde în mod consecvent, oportun și eficient la activitățile provocatoare ale NATO. La 31 mai, ministrul Apărării al Federației Ruse, Serghei Șoigu, le-a reamintit ʺcolegilor occidentaliʺ că acțiunile lor ʺdistrug sistemul de securitate din lumeʺ și obligă Rusia să contracareze în mod adecvat – aproximativ 20 de noi unități și formațiuni vor apărea în Districtul militar Vest până la sfârșitul anului 2021. Pentru o superioritate calitativă (de luptă) în fața unui potențial inamic, aceste brigăzi și regimente vor fi înarmate cu cele mai moderne arme. Vă reamintesc că, din 2016, mai multe armate, brigăzi și regimente individuale ale Forțelor Armate ale Federației Ruse au fost deja desfășurate în direcția strategică Vest.
La 31 mai, secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nikolai Patrușev, a încercat să spulbere definitiv iluziile politico-militare ale Occidentului colectiv cu privire la posibilitatea de a purta un dialog cu Rusia de pe poziții de forță. În interviul acordat publicației ʺRossiyskaya Gazetaʺ, el a declarat că Moscova nu exclude un răspuns militar la amenințările la adresa suveranității și integrității teritoriale, a subliniat legitimitatea utilizării ʺmăsurilor simetrice și asimetrice pentru a suprima și preveni acțiunile neprietenoaseʺ. În deplină conformitate cu noua versiune a Strategiei de securitate națională a Federației Ruse.
Tonul dur al declarațiilor lui Sergei Șoigu și Nikolai Patrușev la adresa ʺpartenerilorʺ este bine meritat. În ultimii șase ani, intensitatea zborurilor în Europa ale bombardierelor strategice ale Forțelor Aeriene ale SUA a crescut de 14 ori. Navele NATO cu rachete ghidate au ʺîndesit-oʺ în Marea Baltică și, din 2016, au intrat de optsprezece ori în zonele suspecte de lansare a rachetelor de croazieră. Se menține activitatea ridicată a Marinei NATO în vecinătatea regiunii Kaliningrad. În baza bine-cunoscutelor operațiuni ale Pentagonului în Irak, Iugoslavia, Libia și Siria, a fost studiată foarte bine tactica americană a atacurilor masive asupra inamicului cu rachete de croazieră.
În pragul loviturii principale
În imediata vecinătate a granițelor Federației Ruse, Alianța Atlanticului de Nord desfășoară forțe și mijloace semnificative, în principal americane – zone de apărare antirachetă în Polonia și România, un corp de armată al Armatei SUA în Polonia, batalioane multinaționale (în realitate – regimente) în Letonia, Lituania și Estonia. Prezența și activitatea ridicată a trupelor străine este fără precedent – în ciuda condițiilor obiective și a actului fundamental Rusia-NATO. Prin urmare, douăzeci de brigăzi și regimente noi ale Forțelor Armate ale Federației Ruse nu reprezintă o militarizare, ci un răspuns forțat. Anterior, în doar câțiva ani, au fost formate 13 divizii și brigăzi, precum și 22 de regimente pentru a întări Districtul militar Sud în cel mai scurt timp posibil.
Și totuși, pentru Districtul militar Vest, 2021 va fi un an record în ceea ce privește creșterea forțelor și a mijloacelor, a volumului armelor de înaltă tehnologie (aproximativ două mii de unități). Luând în considerare natura amenințărilor din partea aviației purtătoare de rachete, din partea complexelor de rachete maritime și terestre ale SUA și NATO, putem prezice o creștere ulterioară a numărului de nave ale Flotei Mării Baltice, a sistemelor eșalonate de apărare antiaeriană și antirachetă, o apariție de noi regimente de aviație de vânătoare (Su-57), precum și o saturație a trupelor districtului cu sisteme de rachete (ʺIskander-Mʺ).
Noile unități sunt menite, în primul rând, să răcească ʺcapetele înfierbântateʺ din NATO, care au luat prea în serios ʺjoaca de-a războiulʺ în apropierea granițelor rusești din regiunea Baltică.
Moscova a acumulat o experiență semnificativă în transformarea Forțelor Armate și în modernizarea armelor. În ultimii cinci ani, a fost finalizată o cantitate uriașă de construcții militare, ʺparteneriiʺ neputând decât să viseze la o asemenea amploare, viteză și calitate. Noua armată de tancuri și corpul de armată al Flotei Mării Baltice au fost formate în 2016 (este vorba de câteva divizii și brigăzi – de tanc, de pușcă motorizată, de artilerie și unități de rachete antiaeriene). În 2019, au apărut în componența Armatei a 20-a de arme combinate – cea mai puternică din Rusia – două regimente noi și o bază tehnică de rachete. În același an, Flota Mării Baltice a fost întărită cu un regiment separat de tancuri. În 2021, în corpul de armată al Flotei Mării Baltice a fost desfășurată suplimentar o nouă divizie (regimente de tancuri, de artilerie și de puști motorizate). În același timp, trupele Districtului militar Vest își consolidează în mod activ și continuu pregătirea în luptă și dibăcia la poligoane.
Moscova este gata să dea o lecție
Moscova a însușit cu brio lecțiile istoriei contemporane și este gata să dea o lecție. Vă reamintesc fapte foarte importante: până în 2000, Rusia a făcut multe pentru a consolida încrederea și securitatea în Europa – a inițiat dizolvarea Pactului de la Varșovia, și-a redus propriile Forțe Armate de aproximativ cinci ori, practic nu mai existau trupe de la frontiera de vest până la Moscova, cu excepția unor unităților extrem de reduse (fără baze de depozitare a echipamentului militar) și a birourilor de înregistrare și înrolare militară. Datorită dezarmării unilaterale, mii de tancuri rusești rugineau în aer liber la est de Munții Ural. URSS avea 60 de mii de tancuri de diverse modele, iar, până în 2009, Rusia avea doar 20 de mii. Trei ani mai târziu, în țară rămăseseră două brigăzi de tancuri de pregătire de luptă constantă (în Districtul militar Central și de Est) și aproximativ 20 de batalioane separate de tancuri (câte 30-40 de tancuri fiecare) în brigăzile de pușcă motorizate de pregătire de luptă constantă.
Un rezultat distinctiv al dorinței îndelungate, adusă până la sacrificiu, a Rusiei de a prieteni cu Occidentul a devenit ʺabsorbțiaʺ rapidă a țărilor din Pactul de la Varșovia de către Alianța Atlanticului de Nord, bombardări și împărțirea Iugoslaviei în 1999, precum și admiterea statelor Baltice în NATO în 2004 – un pas neprietenos al ʺpartenerilorʺ. În paralel, Washingtonul și Bruxelles-ul elaborau planuri de ʺdemontareʺ a Federației Ruse ʺprea mariʺ – prin analogie cu Iugoslavia. Cei care astăzi strigă în Occident, mai mult decât ceilalți, despre ʺRusia agresivăʺ, care își apără dur interesele naționale, ar trebui să-și amintească mai des cauzele inițiale ale confruntării de astăzi.
Consecințele anilor `90 sunt destul de firești: discursul de la München al președintelui rus Vladimir Putin (2007), operațiunea de forțare a păcii în Georgia ʺmolipsităʺ de SUA și NATO (2008), revenirea Crimeei în componența Federației Ruse după lovitura de stat pro-americană de la Kiev (2014), operațiunea antiteroristă a Forțelor Aerospațiale Ruse în Republica Arabă Siriană (2015). ʺParteneriiʺ nu văd sau nu vor să vadă lanțul și esența evenimentelor care au loc. Sancțiunile, amenințările, ultimatumurile, trupele NATO în apropierea frontierelor rusești sunt contraproductive și mai periculoase pentru Occidentul colectiv decât pentru Rusia.