Președintele CEC spune că subiectul cu privire la numărul de secții de votare peste hotare va fi discutat săptămâna aceasta în cadrul unui grup de lucru, iar cifra de 192 de secții a fost enunțată de Ministerul de Externe. Cimil consideră că această cifră este una preliminară și totul va depinde de modul în care Guvernul va soluționa problema finanțării secțiilor de votare constituite în afara țării. Totodată, președintele CEC mai spune că la deschiderea secțiilor de vot în străinătate vor fi luați în calcul mai mulți factori, inclusiv înregistrarea prealabilă a cetățenilor.
„Nu putem să ne gândim la un număr foarte mare de secții de votare peste hotare care nu pot fi motivate. Legea ne spune că trebuie să ținem cont de câțiva factori: înregistrarea prealabilă, numărul de alegători care au votat la ultimul scrutin național, numărul de persoane care locuiesc în acea țară conform registrelor autorităților. Deci, toți acești factori vor fi luați în calcul și la aceste alegeri parlamentare. Negociem cu Guvernul să ne ofere o bugetare pentru secțiile de vot peste hotare, nu am avut un deviz preliminar pentru că guvernul este în demisie, iar Parlamentul nu activează. Cifra de 192 de secții de votare peste hotare este o cifră enunțată de Ministerul de Externe urmare a propunerilor ambasadorilor. Ei au făcut o evaluare sumară, câte secții de vot ar putea fi deschise într-un stat sau altul, și au venit cu o listă de propuneri doar la nivel de discuții”, a subliniat Dorin Cimil.
El mai spune că săptămâna aceasta la CEC se va discuta în cadrul unui grup de lucru subiectul secțiilor de vot din afara țării. Totodată, oficialul consideră că înregistrarea prealabilă care a avut loc, unde 100 de mii de cetățeni au utilizat această platformă, ar putea obliga CEC-ul să reducă secțiile de votare în unele state unde cetățenii nu au manifestat dorință de a participa la alegeri. Deocamdată, spune Cimil, această înregistrare prealabilă are caracter informativ pentru CEC.
„Cât privește devizul de cheltuieli, trebuie să vă spun că din cele 125 de milioane de lei solicitați de CEC, 13 milioane de lei le va oferi Ministerul Sănătății pentru procurarea materialelor anti-Covid - măști, dezinfectanți. Rămân cele 70 de milioane acordate de Guvern, iar în cazul în care vom avea toți banii necesari, am putea finanța 150 de birouri electorale ale secțiilor de votare din străinătate, inclusiv asigurarea plăților indemnizațiilor pentru funcționarii electorali”, a precizat Dorin Cimil.
Numărul cetățenilor moldoveni stabiliți temporar sau permanent peste hotare nu a fost identificat niciodată și a variat în permanență. Datele Inspectoratului General al Poliției de Frontieră arată că la începutul anului 2020 numărul cetățenilor moldoveni plecați din țară pentru o perioadă mai mare de 3 luni constituia 555,7 mii de persoane. Pentru alegerile prezidențiale din 2020, Comisia Electorală Centrală a deschis 139 de secții de votare, în 36 de țări, iar la vot au participat peste 260 de mii de cetățeni.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova