CHIȘINĂU, 30 mai - Sputnik. Activitatea Spitalului raional Orhei revine la normal după ce miercuri a fost externat ultimul pacient cu COVID-19. Anunțul a fost făcut de administrația spitalului pe pagina oficială a instituției pe Facebook.
"În urma externării ultimului pacient cu COVID-19, din cadrul Spitalului raional Orhei, toate subdivizinile și secțiile instituției revin la activitatea de până la pandemie. Astfel, a fost redeschisă secția de Reabilitare și Recuperare a sănătății, unde se pot trata pacienți cu patologii cronice, inclusiv tratament post COVID-19. Iar, pentru a asigura accesul copiilor la serviciile medicale spitalicești, au fost desfășurate 30 de paturi pediatrice", scrie Spitalul Raional Orhei IMSP pe Facebook.
Totodată, în cadrul spitalului au fost relansate și efectuarea intervențiilor chirurgicale de plan, inclusiv protezări a articulațiilor mari.
Până în prezent în Republica Moldova s-au vaccinat împotriva coronavirusului peste 406 mii de oameni.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova