Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cum vor putea vota elevii și studenții la alegerile anticipate: Precizările CEC

Pentru că alegerile parlamentare anticipate vor avea loc vara, în timpul vacanței, Comisia Electorală Centrală vine cu precizări despre cum vor putea vota elevii și studenții la scrutinul din 11 iulie. 
Sputnik

CHIȘINĂU, 24 mai - Sputnik. Elevii și studenții, care în ziua alegerilor nu se vor afla în localitatea unde își au viza de reședință, au posibilitatea să declare noul loc de ședere pentru a vota. Cererea va fi depusă cel târziu pe 10 iunie la organul administrației publice locale pentru a putea fi înscriși în lista electorală de la secția de votare unde își au locul de ședere.

CEC a decis: Primele șase partide au fost înregistrate pentru participarea la alegeri

Potrivit CEC, declarația se va depune personal și se va prezenta originalul și copia la buletinul și fișa de însoțire. După depunerea declarației, persoana va fi înscrisă în lista electorală de bază a secției de votare în care urmează să voteze. 

Totodată, aceștia pot să-și ia și un certificat care le va permite să voteze în oricare altă secție de votare din țară.

"Certificatul poate fi obținut de la biroul electoral al secției de votare corespunzător domiciliului precedent, în perioada 21 iunie – 10 iulie. În baza acestuia, în ziua alegerilor, cetățenii se înscriu în lista suplimentară, iar certificatul rămâne la biroul electoral al secției de votare și se anexează la lista suplimentară", se arată în comunicatul de presă al Comisiei Electorale Centrale. 

Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc pe 11 iulie. Până acum, șase partide au fost înregistrate de CEC în cursa pentru anticipate. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova