Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Putin: „Contăm pe dezvoltarea relațiilor reciproc avantajoase cu România”

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, i-a transmis noului ambasador al României la Moscova, Cristian Istrate, că Rusia contează pe dezvoltarea relațiilor reciproc avantajoase cu România.
Sputnik

BRUXELLES, 18 mai – Sputnik. Preşedintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a dat un mesaj de cooperare cu România foarte diferit de declarațiile belicoase de la București.

Astfel, în cadrul ceremoniei de prezentare a scrisorilor de acreditare a unor noi ambasadori, între care se afla şi noul ambasador al României la Moscova, Cristian Istrate, Putin a avut un mesaj de deschidere față de România:”Contăm pe dezvoltarea relațiilor reciproc avantajoase cu România. Suntem gata să lucrăm împreună pentru a intensifica legăturile politice, economice și umanitare. Există un potențial bun de cooperare în regiunea Mării Negre”, a declarat Vladimir Putin cu această ocazie.

Tonul este foarte diferit de încrâncenările ministrului de Externe al României, Bogdan Aurescu, și de semnalele agresive transmise de diplomația română.

Ceremonia s-a desfăşuratîn Sala Aleksondrovski din Marele Palat al Kremlinului, cu această ocazie prezentându-și scrisorile de acreditare 23 de ambasadori.

Printre ambasadorii care şi-au prezentat scrisorile de acreditare la ceremonia de la Kremlin s-au numărat și şefii misiunilor diplomatice din Republica Moldova, Polonia şi Bosnia-Herţegovina.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova