CHIȘINĂU, 18 mai - Sputnik. Rusia este sigură de necesitatea de a face tot posibilul pentru a nu admite repetarea celui de-Al Doilea Război Mondial și a da uitării lecțiile lui, a dezvolta împreună o agendă unificatoare pentru formarea unei lumi multipolare mai echitabile și mai democratice. Despre aceasta a declarat de președintele Rusiei, Vladimir Putin, în discursul rostit marți în fața ambasadorilor statelor străine.
„Noi păstrăm cu grijă amintirea celor care au luptat, care și-au dat viața pentru pace și libertate, au lucrat cu jertfire de sine în spate frontului, îi cinstim pe veteranii noștri”, a declarat liderul rus.
„Avem cu toții obligația să păstrăm experiența și spiritul neprețuit de alianță în lupta împotriva provocărilor și amenințărilor comune, să nu uităm la ce au dus ignorarea deliberată, naționalismul și xenofobia și să dezvoltăm împreună o agendă unificatoare pentru formarea unei ordini mondiale multipolare mai echitabile și mai democratice, asigurând bunăstarea și prosperitatea întregii omeniri ", a adăugat președintele Federației Ruse.
Asigurarea păcii, securității și dezvoltării durabile este posibilă doar prin eforturile întregii comunități internaționale, a mai subliniat el, adăugând că Rusia îndeamnă la cooperare.
"Țara noastră oferă asistență concretă pentru mai bine de 60 de state de pe toate continentele. Noi ne împărtășim experiența și ajutăm la înființarea producției de preparate autohtone... Împreună cu alte țări, suntem angajați în depășirea consecințelor pe termen lung și sociale ale pandemia. Repet, asigurarea păcii, securității și dezvoltării globale durabile este posibilă doar prin eforturile întregii comunități internaționale. Îndemnăm la o munca coordonată a statelor membre ale Consiliului de Securitate al ONU și a tuturor țărilor interesate ", a spus Putin, adresându-se ambasadorilor.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova