Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Aniversarea unei realizări excepționale a Rusiei – cu Vladimir Putin în prim plan

Se împlinesc azi trei ani de când Rusia, condusă de Vladimir Putin, a demonstrat lumii întregi, printr-o realizare de excepție, ce înseamnă seriozitate, putere de muncă și ingeniozitate științifică.
Sputnik

BUCUREȘTI, 15 mai – Sputnik. Nu, nu este o exagerare – fiind inginer constructor la bază, realizarea în timp record a uriașului pod peste strâmtoarea Kerch mi se pare o realizare de excepție – poate chiar cea mai frumoasă din lume, din ultimii ani.

Deschiderea oficială a podului Crimeea, care a conectat peninsula cu Rusia continentală peste strâmtoarea Kerch avut loc pe 15 mai 2018.

”Acest mare proiect de infrastructură a devenit un simbol al reunirii Crimeii cu Federația Rusă și a dat un impuls puternic dezvoltării socio-economice a peninsulei”, transmite Ambasada Rusiei la București.

Din punct de vedere istoric, proiectul construirii unui pod peste Strâmtoarea Kerch au fost gândite atât în Rusia imperială, cât și în timpul URSS.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, germanii au încercat să construiască podul, contând pe folosirea Crimeii ca un cap de pod pentru o ofensivă suplimentară în Caucaz.

”După eliberarea peninsulei de către Armata Roșie, inginerii sovietici au construit un pod feroviar în 150 zile, dar în 1945 a fost distrus în timpul unui mare îngheț, de un câmp de gheață în derivă.

Actuala construcție a podului Crimeea a început în 2016 fiind un eveniment cu adevărat istoric.

”Peste 10 de mii de omeni au participat la șantierul secolului - vânători, ecologi, arheologi, oameni de știință, constructori, ingineri, muncitori”, scrie Ambasada Rusiei, arătând că ”Problema câmpurilor de gheață în derivă din Marea Azov a fost rezolvată datorită tehnologiilor unice dezvoltate de inginerii ruși”.

Un moment special a fost, la ceremonia de deschidere a podului, participarea președintelui rus Vladimir Putin care, la volanului unui KamAZ, a condus coloanele de camioane de mare tonaj cu care s-a făcut testarea podului.

”De fapt, toată țara a muncit pentru acest obiect - acesta este un rezultat minunat care face Crimeea și legendarul Sevastopol și mai puternic, iar pe noi toți mai aproape unul de celălalt”, a declarat președintele Vladimir Putin.

Alte date tehnice și statistice

Podul are 19 km lungime – fiind cel mai lung din Europa – și este format din calea ferată și zona rutieră.

În mai 2018 a fost pusă în funcțiune doar calea rutieră. Traficul de mărfuri pe pod a fost deschis în același an în toamnă, iar trenurile de călători au fost lansate pentru prima dată în decembrie 2019.

Până în prezent, pe pod au fost trecute 14 milioane de mașini (camioane și autocare) și 3,5 mii de garnituri de tren.

În martie 2020, peste pod a fost instalată o cale ferată urbană între Kerch și Anapa, extrem de apreciată de turiști.

Ușurarea accesului în Crimeea are un continuu impact pozitiv asupra dezvoltării turismului, transportului și comerțului - sfere economice cheie care furnizează o treime din produsul brut al țării.

Iată numai un exemplu: în vacanța din luna mai a anului trecut s-a înregistrat un număr record (pentru întreaga perioadă post-sovietică) de călătorii spre peninsulă a devenit record - 520 mii de persoane în 12 zile.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova