Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Alegeri parlamentare anticipate: Cine s-a grăbit să depună actele în prima zi

Astăzi a început perioada în care pot fi depuse actele necesare pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În total, șase partide și blocuri au făcut acest lucru.
Sputnik

CHIȘINĂU, 14 mai – Sputnik. Primii care au depus astăzi actele la CEC au fost reprezentanții Partidului Acasă Construim Europa. Ei au spus că vor depune tot efortul pentru a obține rezultate bune la scrutinul din 11 iulie. 

Decis: Ce partid politic va fi primul în buletinul de vot
"Suntem primii aici și suntem foarte bine pregătiți. Suntem încrezători și sperăm la o competiție corectă. Venim cu gânduri bune", au spus reprezentanții PACE. 

După cei de la PACE, au depus actele reprezentanții blocului electoral "PSRM-PCRM". Primii zece candidați sunt Vladimir Voronin, Igor Dodon, Zinaida Greceanîi, Vlad Batrîncea, Oleg Reidman, Bogdan Țîrdea, Alla Dolință, Alla Pilipețcaia, Elena Bodnarenco și Alexandru Suhadolschi 

"Avem o echipă puternică, inclusiv de juriști. Am depus astăzi actele pentru 101 candidați+ 2 de rezervă", a anunțat Vlad Batrîncea. 

Următorii care au venit la Comisia Electorală Centrală au fost reprezentanții blocului electoral „Renato Usatîi”, format din două formațiuni politice – Partidul „Nostru” și „Patria”, care au anunțat că pe listă au 24 de juriști, 16 economiști, 12 ingineri, mai mulți pedagogi și primari. 

"Ne-am străduit să avem specialiști din diferite domenii, dar am pus accentul pe juriști pentru că avem nevoie de multe legi pentru a reseta țara. Mergem cu oameni integri care nu au fost ținta unor atacuri, nu au fost eroii unor investigații jurnalistice", a declarat Renato Usatîi.

Al patrule partid care s-a înregistrat a fost PAS. În capul listei candidaților se află președintele formațiunii Igor Grosu, care a fost anterior înaintat pentru funcția de premier, dar nu a primit votul de încredere al Parlamentului. Pe locul doi este fostul ministru al Finanțelor Natalia Gavrilița, care tot a fost înaintată de Maia Sandu la șefia Guvernului, dar nu a fost votată în această funcție. În listă se regăsește și fosta prezentatoare TV Nata Albot.

Cine sunt primii zece candidați incluși pe lista PAS pentru parlamentare - VIDEO
"Suntem convinși că din 11 iulie vor veni timpuri noi, vremuri mai bune, în care noi toți, cei din țară, cei din diaspora, vom putea trăi acasă, alături de cei dragi", zice Igor Grosu.

Și membrii Partidului "Șor" s-au grăbit să depună actele la Comisia Electorală Centrală în prima zi. 

"Am venit în prima zi, fiindcă vrem să avem mai mult timp pentru discuții cu cetățenii noștri. Partidul nostru este așteptat în fiecare colțișor al țării. Știu că echipa noastră este compusă din profesioniști și oameni care deja au făcut lucruri frumoase și bune pentru țară. Știm că vom câștiga aceste alegri și vom continua modernizarea Republicii Moldova", a declarat Marina Tauber. 

Reprezentanții Partidului Acțiunii Comune Congresul Civic, condus de fostul comunist Mark Tkaciuc, au venit și ei la CEC în prima zi. Primele zece persoane de pe lista PACC sunt Iurie Munteanu, Alla Rebeja, Mark Tkaciuk, Zurab Todua, Mihail Poleanschi, Anastasii Pavlov, Galina Șelari, Angela Russu, Raisa Spinovschi și Eduard Zlatovcen.

"Avem o listă reprezentativă, calitativă și echilibrată. Sperăm și chiar suntem siguri că această listă va provoca reacția corespunzătoare a cetățenilor. Avem de la reprezentanți ai științei până la oameni ai muncii. Jumătate sunt femei, iar 60% sunt reprezentanți din raioane. Suntem gata de luptă", au declarat Iurie Munteanu. 

La sfârșitul zilei, membrii Comisiei Electorale Centrală au tras la sorți pentru stabilirea ordinii de înscriere a concurenților electorali în buletinul de vot. Astfel, primul în buletinul de vot va fi Partidul Acasă Construim Europa (PACE), urmat de Partidul Acțiunii Comune Congresul Civic (condus de Mark Tkaciuk). Locul trei în buletin va fi ocupat de blocul „Renato Usatîi”, urmat de Partidul „Șor”. Pe poziția a cincea se regăsește Partidul Acțiune și Solidaritate, iar cu numărul șase va fi blocul electoral PSRM-PCRM.

Candidații la alegeri pot depune actele la sediul CEC până în data de 11 iunie 2021. Perioada electorală pentru alegerile parlamentare anticipate a început pe data de 5 mai. Săptămâna trecută, Comisia Electorală Centrală a aprobat lista partidelor politice, formată din 53 de formațiuni, care pot participa la scrutinul electoral din 11 iulie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova