Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Un deputat din Parlament ar putea rămâne fără avere - iată de ce

Un deputat din Parlamentul Republicii Moldova riscă să rămână fără o parte din averea sa, după ce Autoritatea Națională de Integritate a stabilit că nu a fost justificat felul în care a fost agonisită.
Sputnik

CHIȘINĂU, 13 mai - Sputnik. Autoritatea Națională de Integritate nu precizează care deputat riscă să rămână fără o parte din avere, dar presa scrie că ar fi vorba despre alesul PDM Alexandru Jizdan. 

Deputați, procurori și judecători, în vizorul Autorității de Integritate: Iată ce au comis

ANI susține că inspectorul de integritate a dispus confiscarea averii nejustificate în sumă de peste 770 de mii de lei și a sesizat Procuratura Generală pe aspectul falsului în declarații.

„Dacă actul ANI va rămâne definitiv în instanța de judecată, deputatul riscă interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică timp de trei ani, urmând să fie înscris și în Registrul Interdicțiilor”, precizează Autoritatea Națională de Integritate într-un comunicat de presă. 

Procedura de control al averii deputatului a fost inițiată încă la sfârșitul anului 2019, în baza unei sesizări din oficiu privind depunerea tardivă a declarației anuale de avere și interese personale.

„Inspectorul de integritate a efectuat controlul pentru perioada 2016-2019, care a fost extins și pe numele membrilor familiei acestuia. În cadrul controlului s-a constatat că deputatul a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale prin includerea datelor eronate în declarațiile de avere și interese personale depuse pentru anii 2016-2019”, precizează ANI.

Instituția susține că deputatul nu a inclus în declarație informații despre veniturile salariale și alocațiile nominale în sumă totală de peste 53 de mii de lei.

Procuratura a pus sechestru pe averea de milioane a lui Plahotniuc
De asemenea, a omis datele privind o construcție din localitatea Molovata, raionul Dubăsari, precum și informațiile privind trei bunuri imobile deținute cu drept de folosință de unul dintre copii, situat într-un oraș din Olanda. 

Inspectorul de integritate a stabilit de asemenea că 770 de mii de lei sunt au fost depuse pe conturile fiului deputatului în perioada august 2017-iunie 2019. Acești bani au un caracter nejustificat, potrivit ANI. 

„Deputatul a beneficiat de dreptul de a-și expune punctul de vedere asupra celor identificate, însă inspectorul de integritate a acceptat parțial explicațiile prezentate, celelalte argumente invocate au fost formulate superficial și fără prezentarea unor probe concludente”, susține instituția.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova