Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Osemintele ostașului kazah căzut în Moldova au ajuns la baștină

Aeronava cu osemintele ostașului kazah, căzut în Moldova a decolat de pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Sputnik

CHIȘINĂU, 7 mai - Sputnik. Osemintele ostașului kazah, descoperite într-un sat din Republica Moldova, vor putea fi reînhumate de rudele decedatului. După 77 de ani, rămășițele pământești ale soldatului au fost transportate astăzi către baștina sa. În această dimineață, pe Aeroportul Internațional Chișinău a decolat aeronava care a transportat spre Republica Kazahstan osemintele ostaşului decedat în cel de-al Doilea Război Mondial pe teritoriul ţării noastre.

Eroul mitralior, care a murit în Moldova, se întoarce în patria sa - Kazahstan

Comandantul echipei de mitraliori al Batalionului 1 al Regimentului 209 de pușcași Abganerovsk al Diviziei de pușcași de Gardă 73 Stalingrad, sergentul de gardă Ivan Romanovich Cerednik, ale cărui rămășițe pământești au fost descoperite în timpul expediției organizațiilor de căutare moldovenești, se întoarce în natalul Kazahstan în ajunul Zilei Victoriei.

Numeroși descendenți îl așteaptă acasă - plecând pe front, Ivan Cerednik a lăsat trei copii acasă. Astăzi, numeroși nepoți și strănepoți locuiesc în Kazahstan, care și-au exprimat dorința de a îngropa cenușa strămoșului lor eroic în țara natală.

Osemintele ostașului au fost descoperite de către membrii Asociaţiei Obşteşti „Clubul istoric patriotic rus” în satul Voinescu, raionul Hânceşti, în timpul unei expediţii de căutare. Identificarea rămăşiţelor pământeşti a fost posibilă datorită numărului de serie de pe medaliile depistate la faţa locului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova