CHIȘINĂU, 6 mai - Sputnik. Sezonul de vară este tot mai aproape, iar primele fructe autohtone încep deja să-și facă apariția pe tarabele din piețe, însă în cantități mici. Astfel, primele căpșuni de seră de producție locală pot fi găsite acum în cantități mici, dar la prețuri mari. De exemplu, se propun câte 3-5 kg, cu livrare la domiciliul cumpărătorului, sau doritorii pot merge în locurile special amenajate pentru târguri, unde la fel pot găsi căpșuni moldovenești. Prețul pentru un kilogram de asemenea deliciu este în jur de 120 de lei. Despre aceasta anunță Asociația afacerilor horticole East Fruit.
Prețul angro al căpșunilor de grădină va fi cel mai probabil mai mare decât anul trecut. În același perioadă a anului trecut un kilogram de căpșuni putea fi cumpărat cu 65 de lei. Totuși, trebuie de menționat că, în 2020, căpșunele de grădină au apărut pe piața moldovenească cu aproximativ trei săptămâni mai devreme decât anul acesta. Prețul pentru acest produs a variat între 80-90 lei pentru un kilogram. În 2021, fermierii sunt aparent hotărâți să lupte pentru clienți și prețuri mai mari, menționează Asociația.
Specialiștii au mai precizat că și în Ucraina primele căpșuni din seră au apărut pe piața locală cu întârziere, dar mai devreme decât în Moldova cu două săptămâni, iar prețul pentru un kilogram de căpșuni ucrainene a ajuns la 7,9 dolari.
East Fruit amintesc că s-a dat startul sezonului vânzării active a căpșunilor noi recoltate pe piața moldovenească la începutul celei de-a doua săptămâni a lunii martie, cu un „preț scăzut”. Lanțurile de supermarketuri au cumpărat angro căpșuni importate la 70-75 lei/kg, adică cu aproximativ 25-30% mai ieftin decât la începutul sezonului 2020.
Datele East Fruit arată că, la începutul lunii aprilie, căpșunele grecești și turcești în comerțul angro din Moldova s-au depreciat constant cu o medie de cinci lei pentru kilogram pe săptămână: de la 60 lei - la 40 lei per kilogram.
În lanțurile de comerț cu amănuntul, până la sfârșitul lunii, prețurile au scăzut la 75-90 lei/kg. Cu toate acestea, în opinia operatorilor de pe piața fructelor de pădure, este posibil ca prețurile pentru căpșunele importate să se stabilizeze și chiar să crească ușor.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova