Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Veste tristă pentru șoferi: Carburanții s-au scumpit din nou

În timp ce pe piața mondială costul unui baril de petrol scade în mod constant, în țara noastră prețurile la produsele petroliere continuă să crească considerabil. Astăzi, una din cele mai mari benzinării a afișat prețuri majorate la carburanți.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 apr – Sputnik. Pe site-ul unei benzinării importante din Republica Moldova au fost afișate prețuri majorate la carburanți. Astfel, benzina cu cifra octanică 95 a ajuns la prețul de 20 de lei, benzina extra - 20 lei și 80 de bani, iar motorina standard costă 16 lei și 35 de bani un litru. De asemenea, gazul lichefiat se vinde cu 11 lei și 35 de bani. 

Ce spune ANRE despre informația privind noua majorare a prețurilor la carburanți
Recent, expertul Sergiu Ungureanu a explicat pentru Sputnik Moldova de ce au loc astfel de situații în țara noastră.

"Aici există o înțelegere de cartel, iar acest lucru este evident. Această înțelegere există între cele mai mari companii care se ocupă de furnizarea produselor petroliere. Cine ar trebui să lupte cu asta este o întrebare. ANRE declară că Consiliul Concurenței ar trebui să se ocupe de acest lucru, cei din urmă spun însă că nu au asemena împuterniciri”, a menționat Ungureanu.

Expertul a precizat că este necesar în primul rând să se modifice legislația și să fie reglementat prețul plafon pentru produsele petroliere din țară. Totodată, Sergiu Ungureanu este de părere că deocamdată statul nu se va implica în soluționarea acestei probleme, iar companiile mari ce dețin monopolul vor continua să speculeze pe seama prețurilor la carburanți. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova