CHIȘINĂU, 25 apr - Sputnik. Parcări moderne, trotuare și spații verzi amenajate, inclusiv cu mobilier urban, asfalt nou. Toate acestea vor apărea pe strada Ion Creangă din sectorul Buiucani al Capitalei după reparație, promite primarul Ion Ceban și funcționarii publici, responsabili de lucrările de reparație a străzii. Potrivit primarului, în acest weekend va fi așternut stratul de bază de asfalt în preajma rondului ,,Piața Unirii Principatelor”.
Tot în acest weekend au loc lucrări silvotehnice de curățire a arborilor, crengile cărora sunt uscate, deteriorate, sau prezintă pericol pentru pietoni și participanții la trafic. Ceban, scrie pe pagina sa de Facebook că toate lucrările au fost coordonate cu Agenția de Mediu.
„Urmează să fie ridicate la cotă fântânile de vizitare și suplimentate gurile de captare a apelor pluviale. Am solicitat să fie evacuate toate gheretele care sunt amplasate ilegal de-a lungul străzii Ion Creangă, iar trotuarele și spațiile verzi să fie amenajate, inclusiv cu mobilier urban”, a precizat primarul.
Acesta mai spune că vor fi amenajate două parcări pentru vizitatorii Parcului Dendrariu. La fel, vor fi construite mai multe intrări, iar zona parcului la fel va fi modernizată.
Totodată, Ion Ceban își cere scuze de la locuitorii capitalei pentru situația incomodă care s-a creat, în special cele legate de transportul public.
„Proiectul ce ține de reparația capitală a străzii Ion Creangă din municipiul Chișinău este unul complex, de aceea rog înțelegere din partea cetățenilor și ne cerem scuze pentru incomoditățile create, iar conducătorii auto sunt îndemnați să ocolească zona respectivă”, a mai spus primarul Chișinăului.
Strada Ion Creangă a intrat în reparație la începutul lunii martie, curent. Reparația străzii va costa municipalitatea aproximativ 70 de milioane de lei.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova