Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Focuri de armă la granița României cu Republica Moldova

Mai mulți traficanți de țigări au fost opriți cu focuri de armă în apropierea frontierei României cu Republica Moldova
Sputnik

BUCUREȘTI, 13 apr – Sputnik. Mai multe persoane care au vrut să intre în România cu țigări de contrabandă au fost oprite cu focuri de armă, dar polițiștii nu au reușit să îi oprească.

Astfel, trei dintre traficanți au trecut în Republica Moldova cu barca, iar altul a fugit în pădure. Totul s-a întâmplat noaptea, când au fost observate, în apropierea malului râului Prut, pe direcţia localităţii de frontieră Santa Mare, judeţul Botoşani, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, patru persoane care încărcau colete voluminoase într-o mașină.

Când i-au văzut pe polițiștii de frontieră, profitând de configuraţia terenului, cei patru au abandonat coletele și mașina, iar trei dintre ei au reușit să treacă în Republica Moldova cu ajutorul unei bărci, iar o persoană a fugit în pădurea din apropiere.

„Deoarece cei în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare fiind trase două focuri de armă în plan vertical, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale”, a transmis Poliția de Frontieră Botoșani.

Instituția a inventariat bunurile capturate și a descoperit o cantitate de 40.000 de ţigarete (2.000 de pachete), în valoare de 19.796 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, poliţiştii de frontieră au indisponibilizat la sediul instituţiei şi autoturismul, cu o valoare estimată la aproximativ 7500 de lei.

Polițiștii de frontieră fac cercetări pentru contrabandă şi intrarea sau ieșirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României și încearcă să depisteze persoanele implicate, iar la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova