Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Foto: Un agent economic din Chișinău și-a făcut terasă chiar pe trotuar - iată ce a urmat

S-a întâmplat în sectorul Buciucani al capitalei: un agent economic amenajase o terasă chiar pe trotuar, sfidând legea și bunul simț. 
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 apr – Sputnik. O terasă care a fost amenajată ilegal, chiar pe trotuar, a fost demontată de agentul economic care o amplasase, la somația autorităților municipale.

„În pozele de mai jos vedeți o terasă, care a apărut ca prin minune pe tot trotuarul la intersecţia străzilor Alexei Șciusev şi Sfatul Ţării. Într-un final, agentul economic a fost somat de către pretura Buiucani, iar în adresa acestuia a fost emisă o prescripţie de demolare a terasei. Aceasta a fost demontată”, a povestit primarul Ion Ceban pe Faacebook.

„Îmi pare rău că astăzi în oraş continuă să se creadă unii „mai șmecheri”, încălcând prevederile legale”, a adăugat primarul.

Referindu-se la situațiile în care „terase sau gherete apar peste noapte în capitală, cu ocuparea trotuarelor și spațiilor verzi”, primarul a lansat un avertisment pentru cei care se încumetă să procedeze astfel. 

„Nu merge așa și nu va merge, să înțeleagă clar toată lumea, indiferent de funcție, statut sau alte circumstanțe! Unii recurg la intimidări, alții la tot felul de prieteni care sună alți prieteni și vor privilegii. Iar în unele cazuri exagerează cu grosolănie, depășind limitele legale și ale bunului simț”, a scris Ion Ceban.

„Explic pentru toată lumea!!!”, a continuat primarul. „Sunt reguli clar stabilite de Primăria Chișinău pentru toată lumea, în toate domeniile. Sunt licitații și proceduri legale de eliberare a schemelor de amplasare ce ține de activitatea acestora”, subliniat edilul capitalei.

Ion Ceban i-a atenționat și pe pretori să țină cont de acest lucru.

Primarul a explicat că nu este împotriva agenților economici și dezvoltării economice, „dar trotuarele și zonele verzi sunt pentru oameni care merg și se plimbă”.

Ion Ceban a informat că în prezent se ajustează regulamentul cu privire la amenajarea teraselor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova