Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Maia Sandu, mesaj de 7 aprilie: Cum a comentat evenimentele de acum 12 ani

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, este convinsă că 7 aprilie 2009 ne-a schimbat ca cetățeni.
Sputnik

CHIȘINĂU, 7 apr - Sputnik. După 7 aprilie 2009, am devenit cu toții mai cetățeni - mai activi, mai implicați, mai puțin lăsători. De această părere este șeful statului, Maia Sandu, care a făcut o postare la acest subiect pe pagina sa de Facebook. Președintele consideră că în 12 ani cât a trecut de la evenimentele de atunci am reușit să „ne apărăm libertatea”. 

Video: 7 aprilie - ziua despre care nu vom afla niciodată tot adevărul

„Și chiar dacă am avut destule dezamăgiri în acești 12 ani, am reușit lucruri cu care ne putem mândri. Ne-am apărat libertatea și nu am admis dictatura în țara noastră. Construim în Moldova o societate deschisă, în care învățăm să ne cerem drepturile și să ne respectăm diferențele”, scrie Sandu pe Facebook.

Șeful statului consideră că doar o „curățare” a sistemului judecătoresc ar putea face lumină în dosarele de rezonanță. Printre acestea fiind și evenimentele din 7 aprilie 2009.

„Voi insista în continuare pe curățarea sistemului judecătoresc de corupți, iar asta ne va ajuta să curățăm statul de corupți și criminali. Știu că mai avem mult de lucru până construim aici o țară în care vrem să trăim. Au trecut 12 ani din 7 aprilie 2009. În tot acest timp, oamenii au cerut să se facă lumină și dreptate în legătură cu evenimentele din acele zile. Lipsa dreptății și clarității doare, ne stă laț în jurul gâtului. Nu au suportat niciun fel de consecințe nici judecătorii care au emis sentințe de condamnare a tinerilor, nici polițiștii care au bătut oamenii în „coridoarele morții”, nici șefii care au dat indicații și apoi au acoperit și protejat vinovații. Unii au rămas în sistem, achitați și chiar promovați în funcții. Alții s-au aciuat în funcții bine plătite în echipele noilor potentați ai vremii”, mai scrie Maia Sandu.

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova