Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Primarul din Măcărești a fost plasat în arest preventiv

Primarul satului Măcărești, raionul Ungheni, a fost pus în arest preventiv pentru 30 de zile. Magistrații au admis demersul Procuraturii Anticorupție. 
Sputnik

CHIȘINĂU, 2 apr - Sputnik. Procuratura anunță că a fost admis demersul privind arestarea preventivă a primarului satului Măcărești, raionul Ungheni. Responsabilul tehnic, care este cercetat în același dosar, și-a recunoscut vina și colaborează cu procurorii, motiv pentru care s-a decis cercetarea lui în libertate, având interdicția de a părăsi țara.

Dosarul primarului din Măcăreşti: Ce au cerut astăzi procurorii  

Precizăm că cei doi au fost reținuți pentru corupere pasivă, după ce ar fi pretins o mită de la un antreprenor.

Primarul și angajatul tehnic au fost reținuți pe 30 martie, pentru 72 de ore şi acum riscă până la zece ani de pușcărie. Aceștia ar fi lăsat sute de oameni fără apă, cerând o mită de aproape jumătate de milion de lei unui antreprenor.

„Cei doi sunt bănuiţi că, timp de mai mult timp, ar fi exercitat presiuni asupra administratorului companiei responsabile de construcţia apeductului din localitate, cerând o mită de 410 000 de lei pentru semnarea recepţiei finale a lucrărilor”, se arată într-un comunicat de presă a CNA.

Amintim că primarul, împreună cu responsabilul tehnic, l-ar fi condiţionat pe antreprenor să le dea drept mită un automobil de model „Dacia Duster” sau echivalentul în bani al acestuia - 410 000 de lei, ca să organizeze semnarea proceselor-verbale de recepţie finală a lucrărilor. 
Sub controlul CNA, a fost efectuată transmiterea unei tranşe în sumă de 110 000 de lei către responsabilul tehnic, care însă a continuat să pretindă şi cealaltă parte de bani, în sumă de 300 000 de lei, pentru sine şi pentru primarul comunei.

Pe 30 martie, CNA şi procurorii au descins cu percheziţii la birourile celor doi, de unde au ridicat mai multe sume de bani, după care i-au condus pe ambii pentru audieri la CNA.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova