Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Exclusiv Sputnik: Ministrul Apărării spune ce va face Armata în timpul stării de urgență

Ministrul interimar al Apărării, Victor Gaiciuc, a explicat în exclusivitate pentru Sputnik Moldova ce vor face militarii Armatei Naționale în timpul stării de urgență.
Sputnik

CHIȘINĂU, 1 apr - Sputnik. Victor Gaiciuc a declarat pentru Sputnik Moldova că angajații ministerului Apărării se vor conforma deciziilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

„Colegii mei, la solicitarea comisiei, vor patrula străzile alături de polițiști. Desigur, în cazul în care va fi necesară izolarea vreunei localități, Armata Naționala va fi la datorie și își va îndeplini obligațiunile. Noi ne vom conforma deciziilor comisiei și suntem gata să ajutam oricând pentru ca societatea noastră sa se simtă in siguranța”, a declarat pentru Sputnik Moldova ministrul interimar al Apărării, Victor Gaiciuc.

Nu se cunoaște deocamdată ce fel de restricții îi așteaptă pe cetățeni în timpul stării de urgență - decizii în acest sens abia urmează să fie luate de către Comisia pentru Situații Excepționale joi, 1 aprilie, la ora 17:00, iar la 18:00 premierul Aureliu Ciocoi va anunța public ce măsuri au fost adoptate.

Exponenții formațiunilor care au votat miercuri pentru instituirea stării de urgență susțin însă că nu se va ajunge la un lockdown general. 

Ca pe vreme de război: Ce poate face statul în timpul stării de urgență

Parlamentul a decis în ajun impunerea regimul stării de urgență în țară din cauza răspândirii alarmante a noului coronavirus. Potrivit documentului adoptat, starea de urgență este introdusă pentru 60 de zile, din 1 aprilie până pe 30 mai.

În prezentarea sa în fața Parlamentului, prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi a spus că nu a avut altă soluție.

„Nu am văzut altă soluție decât să vin cu propunerea, repet, propunerea ca Parlamentul să vină cu inițiativa instituirii stării de urgență”, a declarat în plen premierul interimar. 

Potrivit lui Aureliu Ciocoi, medicii afirmă că "numărul de decese va ajunge până la 80-100 pe zi". "Mortalitatea în ultimele două săptămânii - 14 decese la 100 000 de persoane, mortalitatea totală - 138 de decese la 100 000 de persoane. La capitolul mortalitate s-a înregistrat o creștere semnificativă cu peste 30 la sută doar în ultimele două săptămâni", a argumentat Ciocoi.

Premierul interimar a mai precizat că rata incidenței de infectare a depășit de câteva ori norma în baza căreia se instituie Codul Roșu. El a mai spus că la ședințele pe care are cu membrii Consiliului Consultativ al Medicilor pe lângă prim-ministru i se cere în mod expres să înăsprească restricțiile, pentru că nu se poate miza doar pe vaccinare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova