Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Se scumpește sau nu curentul electric: Ce spune ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare Energetică vine cu o precizare în contextul informațiilor apărut în mass-media despre o creștere a prețurilor la electricitate.
Sputnik

CHIȘINĂU, 23 mart - Sputnik. Începând cu anul 2021, toți operatorii pieței energiei sunt obligați să desfășoare procedurile de achiziție a energiei electrice în mod transparent, bazând-se pe principii noi și pe mecanisme de piață. Precizarea a fost făcută de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, drept urmare a implementării Pachetului Energetic III și adoptării Regulilor pieței energiei electrice.

Potrivit unui comunicat al instituției, emis după ce în presă au apărut mai multe informații ce se referă la majorarea prețului la electricitate, până în prezent doar ÎS Molelectrica, operatorul de transport, a anunțat finalizarea procedurii de achiziție a energiei electrice în cantitate de 61 GWh, ceea ce constituie mai puțin de 3% din piața internă.

Parlamentul a acordat vot de neîncredere ANRE-ului

„Procedurile de licitație, caietele de sarcini, criteriile de precalificare a companiilor de furnizare a energiei electrice au fost stabilite individual și lansate de fiecare operator în parte la începutul lunii februarie curent. Din lipsă a minimum 3 oferte din partea companiilor precalificate la licitație, la 16 martie curent toți operatorii pieței energiei electrice au anulat licitațiile, anunțându-se repetarea acestora pentru 22 martie curent”, notează ANRE.

Instituția notează că actualizarea în decursul anului a preţurilor şi tarifelor reglementate la energia electrică poate avea loc doar în cazul când devierile sunt mai mari de 5% din costul anual de distribuție și furnizare a energiei electrice stabilit în tarifele/prețurile reglementate pentru consumatorii finali.

Astfel, în cazul în care operatorii pieței energiei electrice vor considera că modificarea prețului de procurare a energiei electrice întrunește premisele necesare revizuirii tarifelor/prețurilor reglementate, aceștia vor prezenta în adresa Agenției cererea de ajustare a tarifelor/prețurilor reglementate și calculele efectuate în conformitate cu prevederile Metodologilor tarifare în vigoare, aprobate de ANRE. Ulterior, Consiliul de Administraţie al Agenţiei va examina cererile întreprinderilor electroenergetice în termen de cel mult 180 de zile, pentru a verifica dacă calculele prezentate demonstrează necesitatea ajustării tarifelor/prețurilor reglementate.

Totodată, instituția precizează că rezultatele licitațiilor, prețul și impactul acestora asupra tarifelor și consumatorilor finali, vor fi anunțate de către ANRE sau întreprinderile electroenergetice. La fel, responsabilii din cadrul ANRE îndeamnă să nu se facă speculații la acest subiect. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova