CHIȘINĂU, 28 feb - Sputnik. Astăzi în Republica Moldova au fost confirmate 594 de cazuri noi de COVID-19. Bilanțul persoanelor infectate de la începutul pandemiei a ajuns astfel la 185 453.
Din numărul total de persoane la care astăzi s-a confirmat prezența virusului în organism, 34 sunt lucrători medicali. S-au îmbolnăvit 10 medici, 14 asistenți medicali și 10 persoane care reprezintă personalul auxiliar.
În prezent, sunt internați în spitale 3737 de pacienți cu COVID-19. 311 de persoane sunt în stare extrem de gravă, inclusiv 54 conectați la aparate de respirație asistată.
Între timp, alte 689 persoane s-au vindecat. De la începutul pandemiei, 166 178 de persoane au fost tratate de COVID-19.
În tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19 se află 9559 persoane, iar 17 333 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Din păcate, s-au înregistrat și noi decese. Au decedat din cauza complicațiilor provocate de virus 25 de persoane.
Numărul total al victimelor COVID-19 în Moldova a ajuns la 3949.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova