Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Reacția Administrației Naționale a Penitenciarelor în urma descinderilor de la Cricova

Obiectele și substanțele interzise care au fost depistate în urma perchezițiilor la Penitenciarul din Cricova au ajuns în celule din cauza că nu se ajung angajați pentru a monitoriza situația. Este reacția Administrației Naționale a Penitenciarelor. 
Sputnik

CHIȘINĂU 25 feb - Sputnik. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a venit cu o reacție la perchezițiile care s-au desfășurat pe parcursul zilei de miercuri, 24 februarie, la Penitenciarul nr.15 din Cricova. Administrația a precizat că obiectele și substanțele interzise depistate și ridicate în urma perchezițiilor din instituția penitenciară au ajuns în celule din cauza vulnerabilității edificiilor de pază, zonei de așezare, numărului redus de angajați și a factorului uman. 

Perchezițiile la Penitenciarul din Cricova: Șeful instituției a fost reținut

ANP a menționat că permanent se desfășoară percheziții, activități speciale de investigaţii și acțiuni de prevenire a introducerii obiectelor și substanțelor interzise. În anul 2020, doar în Penitenciarul nr.15 din Cricova au fost desfășurate 733 de percheziții, iar în total în sistemul administrației penitenciare au fost efectuate 10 570, care s-au soldat cu ridicări a diverselor obiecte și substanțe interzise. 

Instituția a mai scris într-un comunicat de presă că regretă prejudiciul de imagine și nu tolerează eventualele implicări ale angajaților în activități neregulamentare. 

Amintim că în data de 24 februarie au avut loc descinderi de amploare în cadrul Penitenciarului din Cricova. În urma perchezițiilor, oamenii legii au depistat în celulele deținuților mai multe obiecte interzise cum ar fi alcool, jocuri de noroc, arme reci și telefoane mobile. Totodată, șeful penitenciarului a fost reținut pentru 72 de ore. Precizăm că descinderile au fost demarate în cadrul dosarului penal în privința unuia dintre adjuncții Administrației Naționale a Penitenciarelor. Este vorba despre Serghei Demcenco, care este bănuit de comiterea abuzului de serviciu în interesul unei organizații criminale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova