Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Polițiștii vor fi cu ochii în patru și vor pune chiar și amenzi: Despre ce este vorba

În contextul prelungirii stării de urgență în sănătate publică până în data de 15 aprilie, polițiștii au decis să intensifice monitorizarea privind modul cum sunt respectate măsurile impuse de către CNESP.
Sputnik

CHIȘINĂU 16 feb - Sputnik. Oamenii legii anunță că vor monitoriza cu strictețe modul în care sunt respectate măsurile anti-epidemice, iar cei care nu se vor conforma vor fi taxați. Poliția a precizat că au ca obiectiv protejarea sănătății oamenilor, iar în contextul numărului tot mai mare de cazuri noi înregistrate, măsurile trebuie să fie respectate cu strictețe. 

Noile restricții - cine incită lumea la proteste

Potrivit Poliției, angajații săi vor activa în următoarea perioadă la capacitate maximă. Astfel, polițiștii vor patrula în adiacentul piețelor comerciale, în locurile de acces public, zonele de agrement, stații și autogări și vor interveni pentru a le solicita cetățenilor să respecte măsurile de protecție, iar șoferilor de transport public să limiteze numărul de persoane. Totodată, va fi monitorizată și activitatea agenților economici și vor fi  aplicate amenzi în cazul în care nu vor fi respectate măsurile de restricție.

Se închid iarăși piețele și centrele comerciale - iată când își vor sista activitatea>>>

Oamenii legii au ținut să menționeze importanța purtării corecte a măștilor, dezinfectării mâinilor și păstrării distanței sociale. 

Totodată, polițiștii au amintit principalele decizii luate de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică care vizează măsurile anti-epidemice. Este vorba despre sistarea activității centrelor comerciale în weekend, restricționarea activității piețelor comerciale. Astfel, din 17 februarie acestea vor activa doar în zilele de marți, joi și sâmbătă.

Cum vor lucra bugetarii în perioada stării de urgență: Decizie CNSEP

Altă restricție este că deservirea de către agenții economici a clienților într-un spațiu închis trebuie să se desfășoare în normativul de 1 vizitator/4 m2 de suprafața comercială liberă. Totodată, cinematografele rămân în continuare închise, iar în incinta instituțiilor teatral-concertistice și a caselor de cultură se va activa la capacitatea de 50% din numărul de locuri, dar nu mai mult de 250 spectatori pentru sălile cu o capacitate mai mare de 500 locuri. De asemenea, la evenimentele festive nu se mai admite un număr de 50 de persoane, ci doar 20 de invitați. De asemenea, în această perioadă se interzice activitatea cluburilor de noapte și a discotecilor.

Potrivit poliției, de la începutul acestui an, oamenii legii au întocmit peste 3 500 de procese verbale pentru nerespectarea măsurilor anti-epidemice, iar amenzile aplicate depășesc suma de patru milioane de lei. 

Poliția a precizat că numai cu respectarea măsurilor de protecție cetățenii țării vor putea trece mai repede peste pandemie. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova